Ultimele evenimente

Istoric

În anul 1907 S.T.E.G. (Statseisenbahn Gesellschaft)-Societatea Căilor Ferate de Stat, împreună cu Uzinele Siderurgice din Hunedoara concentrau 86,7% din producţia minereului de fier şi 91.8% din producţia de fontă a Transilvaniei, înglobând 16 348 de muncitori. Această dezvoltare punea în evidenţă necesitatea unor cadre bine pregătite care să facă faţă noilor cerinţe. S-a ajuns la convingerea că numai înfiinţarea unei şcoli putea să asigure o pregătire temeinică teoretică şi practică celor chemaţi să mânuiască maşinile şi utilajele.

Ca urmare a acestui deziderat conducerea Ş.T.E.G-ului a înfiinţat în 1907 o şcoală de ucenici A.V.T.Gyári Ipari Tanonc iskola / D.T.E.G. Lehrlings Schule/ adică Şcoala de Ucenici a Căilor Ferate de Stat. Durata şcolarizării era de 3 ani, iar cursurile se ţineau într-o singură zi, duminica, sau în altă zi, la una din şcolile din oraş. Datorită faptului că fabricaţia uzinei a fost predominant orientată pentru nevoile frontului (primul război mondial), cursurile au început să se ţină numai sub forma învăţământului seral, elevii fiind ocupaţi cu munca în uzină. În anul 1919 şcoala a primit denumirea de Şcoala Industrială U.D.R. nr. 2, Şcoala Industrială nr.1 fiind cea de Ucenici de stat, care şcolariza ucenicii de la patronii particulari din oraş şi aparţinea Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale. Şcoala Industrială U.D.R. nr. 2 a funcţionat cu 2 secţii: secţia română, şi secţia germană, între anii 1919-1924. Începând cu anul 1924 şcoala a rămas numai cu secţia de predare în limba română.

Materiile ce se predau erau: limba patriei, aritmetica, geometria, istoria, geografia, chimia, fizica, tehnologia, desenul industrial, contabilitatea mecanică, educaţia civică, curs de specialitate şi devize. Meseriile şcolarizate erau: lăcătuş, strungar, cazangiu, tâmplar, electrician, vopsitor, forjor, zidar, dulgher, croitor, formar, instalator, tinichigiu şi laborant.

În anul 1929 s-a trecut la reorganizarea Şcolii Industriale după modelul şcolilor din Germania şi Anglia. Tot din acest an şcoala a început să funcţioneze într-o clădire proprie construită în incinta fabricii şi având două săli. Primirea în şcoală se făcea odată pe an, în luna august, pe baza unui examen de admitere, care consta dint-o vizită medicală eliminatorie şi un examen de cunoştinţe generale. Cursurile se ţineau o dată pe săptămână. De la 7 la 8 dimineaţa se făcea educaţie fizică cu toţi ucenicii, iar de la 8 la 12, se ţineau cursurile teoretice. Cu elevii se încheiau contracte de 3 şi de 4 ani, ucenicul fiind obligat să lucreze în uzină numai pe timpul duratei contractului, după expirarea căruia era liber să se angajeze unde dorea. Cazarea ucenicilor cădea în sarcina părinţilor. În anul 1936-1937, s-a construit un internat având o capacitate de 50 locuri. Cheltuielile erau suportate din lefurile ucenicilor, iar diferenţa era acoperită de uzină. Ucenicii erau salariaţi de uzină cu ora, diferenţiat pe ani de ucenicie. De exemplu: în anul 1930 un ucenic de anul IV primea în medie între 3 şi 3,50 lei pe oră, atât pentru orele de atelier, cât şi pentru orele de practică.

La secţiile unde condiţiile permiteau au luat fiinţă mici ateliere şcoală, conduse de un maistru, unde lucrau numai ucenici, care le făcea şi instruirea. La fiecare secţie era delegat un inginer numit „tutore”, care supraveghea instruirea ucenicilor, controla maistrul cum se preocupă de aceştia şi lua măsurile necesare pentru remedierea neajunsurilor existente. În caz de abateri el aplica şi sancţiuni disciplinare ucenicilor ca: mustrări, amenzi, chemarea părinţilor şi rezilierea contractului. În perioada premergătoare celui de al doilea război mondial ucenicii dădeau un examen de absolvire teoretic şi practic. Examenul teoretic consta din limba română, matematică şi desen industrial, iar cel practic din executarea unor piese. Cei mai buni absolvenţi erau îndrumaţi să se prezinte la concursul „Wickers”. Primii 3 reuşiţi la acest concurs primeau premii în bani şi se bucurau de o salarizare mai bună, fiind consideraţi muncitori fruntaşi. Ucenicii aveau carnete de practică în care treceau schiţa piesei executate şi explicaţiile necesare.

În toamna anului 1943 s-a trecut la reorganizarea şcolii industriale, luând numele Şcoala Medie Tehnică Model U.D.R, începând să funcţioneze şi cursul superior, clasele V-VIII. Cursul inferior era de 4 ani. La reorganizarea şcolii s-a ţinut seama şi de experienţa şcolilor din SUA şi Germania. Primirea se făcea pe baza unui examen de admitere care consta dint-o probă la limba română, matematică şi psihotehnică. Absolvenţii ciclului inferior erau declaraţi calfe pe baza uni examen de absolvire şi a unei probe practice. Cei care doreau să urmeze cursul superior erau selecţionaţi printr-un examen de admitere, astfel ca în clasa a V-a puteau intra numai elementele cele mai capabile. Prima promoţie cu opt clase a absolvit în anul 1948.

Deoarece clădirea şcolii de la fabrica de poduri a devenit neîncăpătoare, şcoala a fost mutată la etajul trei de la Hala Nouă. Cazarea elevilor s-a făcut în nişte barăci amenajate în cartierul Stavila la o depărtare de 4 km de şcoală. De aici elevii veneau la uzină şi la şcoală cu un tren mic, care aducea muncitorii de la Secul şi care trecea şi se oprea în faţa Halei Noi. În clădirea de la Hala Nouă a luat fiinţă şi atelierul şcoală, 2 etaje fiind folosite pentru instruirea practică a ucenicilor. În atelierul şcoală instruirea se făcea timp de 3 ani pentru lăcătuşi şi strungari, iar în anul IV erau repartizaţi în secţiile productive. Celelalte meserii făceau numai în anul I lăcătuşărie generală, iar în restul timpului erau repartizaţi în secţiile din uzină.

În anul 1945 începe construirea clădirii Şcolii Profesionale, actualele spaţii ale Universităţii „Eftimie Murgu”, şi Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Reşiţa, proces ce se finalizează în anul 1948, când începe efectiv activitatea în cele 3 corpuri de clădire destinate procesului instructiv educativ. Ulterior s-au pus bazele cantinei şi internatului şcolii, acţiune finalizată în anul 1952.

Prin reforma învăţământului 1948 Şcoala Medie Tehnică model U.D.R. se transformă în Şcoala Medie Tehnică Sidelurgică. Şcoala de ucenici a rămas să funcţioneze numai cu cursul inferior, purtând numele de Şcoala Profesională U.D.R.I.N., iar în 1950 Şcoala Profesională Sidelurgică „Sovrometal” Reşiţa.

Între anii 1952-1954 cursurile şcolii au fost reduse la 2 ani, ca urmare a cerinţelor mereu crescânde a muncitorilor calificaţi, numai unele meserii ca: lăcătuşii, matriţierii, sculerii şi electricienii au absolvit cu 3 ani. În anul 1952 şcoala ia denumirea de Şcoala Profesională de Metalurgie Prelucrătoare şi Sidelurgie – S.R.U.P., ajungându-se la concluzia că durata de şcolarizare de 2 ani este insuficientă pentru o temeinică pregătire a cadrelor. Începând cu anul 1955 s-a trecut din nou la durata de şcolarizare de 3 ani.

Deşi nu în toate cazurile cifrele sunt cele mai concludente, doresc totuşi să ofer diagrama modelării umane şi profesionale, pe tipuri de şcoli, pe parcursul deceniului 1955-1965 socotit a fi o perioadă de vârf în ceea ce priveşte gradul de cuprindere a populaţiei şcolare, pregătite la Reşiţa din peste 24 de judeţe ale ţării, dar şi din Coreea, China şi Vietnam. Doresc să menţionez că în această perioadă au fost clase şcolarizate şi în limbile germană şi maghiară, ţinându-se cont de structura populaţiei Reşiţei, dar şi a celei din localităţile şi judeţele limitrofe.

Tabel privind evoluţia numărului de elevi pe tipuri de şcoli

Între anii 1975- 1976 se trece la pregătirea prin şcoala profesională a absolvenţilor de zece clase.

În anul 1976 ia fiinţă în cadrul Grupului Şcolar UCMR, Liceul Industrial nr.4 Reşiţa, căruia i-a revenit sarcina pregătirii complexe teoretice şi practice a viitorilor specialişti necesari domeniului construcţiilor de maşini.

Prima promoţie a Liceului Industrial nr. 4

Liceul îşi schimbă denumirea în anul 1990, când redevine Grupul Şcolar UCMR, până în 1992. Începând din anul 1992 şi până în prezent, unitatea noastră de învăţământ îşi desfăşoară activitatea sub denumirea Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, cuprinzând următoarele tipuri de şcoli: Liceu tehnologic, cursuri de zi şi serale, şcoală tehnică de maiştri, şcoală postliceală, şcoală profesională şi şcoală de ucenici.

Din toamna anului 2006, în ajunul aniversarii unui secol de existenţă, instituţia se numeşte Grupul Şcolar Industrial „Alexandru Popp” Reşiţa

Scoala de azi

Şcoala noastă a fost după 1970 şi o şcoală „mamă” din care s-au desprins ulterior alte unităţi de mare prestigiu ale judeţului Caraş- Severin. Mă refer aici la fostul Liceu Industrial nr.1 Reşiţa, şi la Grupul Şcolar Metalurgic Reşiţa. Este ştiut faptul că examenul de admitere pentru Liceul Industrial nr.1 s-a susţinut în şcoala noastră, clădirea lor fiind în fază de construcţie, iar întreg colectivul de conducere s-a constituit din cadre didactice titulare ale Grupului Şcolar I.C.M.R.: ing. Dacica Ionel, prof. Ringeisen Gertrude şi prof. Mogoşin Francisc. Acestora li s-au adăugat şi alte cadre didactice şi maiştri instructori cum ar fi: prof. Szep Dorina, prof. Roman Ilie, maiştri Scânteie Nicolae, Păun Nicolae, Eberhard Cristian şi alţii.

Un moment crucial în viaţa şi activitatea şcolii l-a constituit înfiinţarea în anul 1971 a Institutului de Subingineri Reşiţa. Din acest moment au fost cedate institutului corpurile 1 (birourile administrative, amfiteatrul mare, întreg parterul şi 10 săli de clasă), şi corpul 2, (laboratoare şi săli de clasă), ajungându-se în final la trecerea în folosinţa universităţii a întregului corp 1, 2 şi 3 ca şi a unei jumătăţi din corpul 4 (cantina). Sigur, acest demers a fost favorizat şi de conjunctura prefacerilor ce au avut loc după 1989, când forţele politice ajunse la putere au avut la îndemâna lor, cum s-ar zice, „pâinea şi cuţitul”. Noi, neavând de partea noastră decât pe bunul Dumnezeu şi încrederea în noi înşine şi în nobleţea actului pe care îl slujim - formarea de specialişti şi oameni pentru judeţ şi ţară, am renăscut de fiecare dată ca pasărea Phoenix din propria cenuşă şi ne continuăm zborul început acum un secol, ajungând şcoală pilot, de demonstraţie a învăţământului cărăşan şi una din primele promotoare ale programului PHARE-VET, din România.

Integrarea şcolii noastre în cadrul sistemului european de pregătire a fost posibilă ca urmare a unui concurs naţional la care au fost antrenate un număr de 50 unităţi şcolare din domeniul construcţiilor de maşini. Faptul că noi am reuşit să câştigăm acest concurs a evidenţiat încă odată profesionalismul personalului didactic, care îşi desfăşoară activitatea în această şcoală, valoroasele tradiţii pe care le avem în pregătirea forţei de muncă, precum şi resursele şi disponibilităţile de care dispunem pentru a face faţă pregătirii unor specialişti capabili să se impună pe piaţa de muncă europeană. Integrarea noastră în sistemul PHARE –VET a fost deosebit de benefică deoarece am obţinut dotări materiale şi financiare pentru noile cabinete realizate în şcoală în domeniul informaticii, motoarelor termice, mecanică auto, organe de maşini, etc.  

Colectivul de cadre didactice care susţine procesul de instruire şi educaţie este format din specialişti care pot să asigure în bune condiţii pregătirea vocaţională a elevilor, pregătire realizată în cabinete, laboratoare şi ateliere şcoală. Cifra de şcolarizare în anul 2005/2006 însumează un număr de 976 de elevi, împărţiţi în 33 de clase.

Scoala de maine

Suntem o unitate de învăţământ care a impus şi impune respect prin profesionalismul oamenilor care o slujesc, prin capacitatea de adaptare a absolvenţilor noştrii la cerinţele economiei de piaţă şi nu în ultimul rând, prin baza materială de care dispunem şi care se va îmbogăţi şi perfecţiona în anii următori.

Anul 2007, atunci când vom sărbători un secol de existenţă, va oferi reşiţenilor şi nu numai lor, o imagine simbol-aceea a unei clădiri în care fiinţează laolaltă două instituţii de prestigiu ale învăţământului românesc: Colegiul Tehnic „Alexandru Popp” Reşiţa şi Universitatea „Eftimie Murgu”.

Click pentru oferta scolii